Este acea perioadă a anului în care mulți dintre noi petrec mai mult timp afară și ne trezim mult mai expuși la mușcăturile de țânțari enervante. Pentru cei mai mulți dintre noi – dacă putem rezista nevoii de a ne scarpina la mușcături – punctele se estompează, mâncărimea dispare de la sine, iar mușcăturile sunt puțin mai mult decât o mica pacoste data uitarii. Dar unii oameni au reacții alergice mai severe care pot fi mult mai grave și pot persista zile întregi; aceste reacții alergice sunt uneori denumite ca „sindromul skeeter”.
Sindromul skeeter apare adesea în timpul verii, dar poate fi provocat de țânțari și alte insecte în orice anotimp. Denumirea provenită din limba engleză „skeeter” este folosită pentru a desemna țânțarii de mare și micro-mamiferele.
Cauzele sindromului skeeter sunt:
1. Alergie la veninul de țânțar; acesta este un tip de reacţie alergică (allergen) care se produce într-o persoană sensibilizată la veninul de ţânţar.
2. Alergie la proteinele din țânţar; acestea pot fi întâlnite în veninul de ţânţar, în țesuturile mușcate și/sau în larvele sau puii lor.
3. Alergie la polenul de flori; acesta este un tip de alergie datorată expunerii la polenii florilor, care este mai frecventă în timpul verii.
4. Alergie la o proteină din sângele de țânţar; aceasta se produce când o persoană sensibilizată face contact cu sângele de țânţar.
5. Alergie la o proteină din țesuturile muşcate de țânţari; aceasta se produce când o persoană sensibilizată face contact cu sângele prezent în ţesuturile muşcate.
6. Alergie la o proteină din larvele sau puii de țânţar; aceasta se produce când o persoană sensibilizată face contact cu larvele sau puii de ţânţari.
Simptomele sindromului skeeter includ urme roşii, dureri ale pielii şi umflarea pielii în zona unde a fost muşcat.
Tratament pentru alergia la țânțari:
Există mai multe tipuri de tratament pentru alergia la țânțari, inclusiv:
1. Tratamentul medicamentos; există mai multe tipuri de medicamente care pot fi utilizate pentru tratarea sindromului skeeter, inclusiv corticosteroizi (atunci când este vorba despre o reacţie severă), antihistaminice (de obicei administrate sub forma de pastile) sau antibiotic (dacă este vorba despre un focar de infecţie).
2. Tratamentul cu oxigen; dacă este vorba despre o reacţie severă, atunci poate fi necesară oxigenoterapia.
3. Tratamentul cu corticosteroizi; dacă este vorba despre o reacţie severă, atunci poate fi necesară administrarea orală a corticosteroizilor (în doze mari).
4. Tratamentul cu antihistaminice; dacă este vorba despre o reacţie severă, atunci poate fi necesară administrarea de antihistaminice (pastile sau spray-uri) pentru a alina simptomele alergiei la țânțari.
5. Tratamentul cu antibiotic; dacă este vorba despre un focar de infecţie, atunci poate fi necesară administrarea antibioticului.
Cine e predispus la sindromul Skeeter?
Persoanele care sunt deosebit de predispuse la sindromul Skeeter includ sugarii și copiii mici care au fost mușcați și sensibilizați la saliva de țânțar, dar care nu au dezvoltat încă imunitate naturală, precum și persoanele care sunt nou-venite într-o regiune în care există țânțari pe care nu i-au avut anterior. întâlnite.
Cum mă pot proteja de mușcăturile de țânțari pentru a preveni sindromul Skeeter?
Repelentul pentru țânțari și îmbrăcămintea care acoperă pielea expusă sunt cea mai bună prevenire atunci când vine vorba de sindromul Skeeter (și de orice mușcături de țânțar în primul rând),. Adapostirea în casă atunci când țânțarii sunt cei mai activi și menținerea ferestrelor închise poate ajuta, de asemenea, la evitarea mușcăturilor. Tantarii tind sa iasa, la amurg si in jurul zonelor umede.
Acest sfat pentru evitarea mușcăturilor de țânțar este aceeași pentru persoanele care sunt mai predispuse la sindromul Skeeter – trebuie doar să fie hipervigilenți cu privire la aceste măsuri de precauție.